Pisica
- Eu sunt Mura, pisicuţă
drăgălaşă şi micuţă,
toţi ai casei mă iubesc
şi pe cap mă netezesc
căci sunt cea mai importantă,
jucăuşă, alintată.
Câinele
- Ham, ia nu te lăuda,
că amuş m-oi supăra
şi te voi lua la fugă
nimeni n-o să te ajungă.
Pisica
- Cuţu, taci, nu mă stresa
nu te mai zburli aşa,
ce, nu ştii că sunt de rasă
şi-s la loc de cinste-n casă!
Vezi-ţi de nevoi pe-afară
că de nu, mănânci papară.
Câinele
- ha-ha-ha! hazlie eşti,
ce îndrugi aici poveşti?
ştii de unde te-ai luat?
într-un beci te-au aruncăt
nici stăpân măcar n-aveai
pe un ţol slinos dormeai.
Pisica
- Da, am fost o rătăcită
dar azi Lica-i fericită
că mă are şi-o iubesc,
în odaia ei trăiesc
mă numeşte-aristocrată
căci sunt foarte educată.
Câinele
- Eu mai mult folos aduc,
nopţile nici nu mă culc
îi păzesc de hoţi şi răi,
însă nu-s dintre dulăi
sunt şi eu de viţă-aleasă.
Iar tu eşti lăidăroasă.
Lica
- Dragii mei nu vă certaţi
aş dori să fiţi ca fraţi
sau măcar ca doi amici,
scumpii mei prieteni mici.
Cearta voastră mă-ntristează,
haide, Cuţu, încetează,
iar tu, pisicuţa mea,
vino şi mă-i ajuta
litere frumos să scriu
şcolăriţă vreau să fiu.
Pisica
- Vin îndată, mă grăbesc,
funda doar să-mi potrivesc.
Lica
- Cuţulică, mergi cu noi,
trei mai bine-i decât doi:
unde-s mulţi, puterea creşte,
într-un pas când merg, fireşte.
Şi să nu mai fie ceartă
să-nvăţăm cu toţi odată
